Turnirul Scriitorilor

Scriitorii în cetate - Ediția a patra, 9 - 10 IUNIE 2018

Citisem deja despre Turnirul scriitorilor în presă și auzisem povești despre el de la colegi, astfel încât m-am bucurat atunci când am primit,în 2015, de la inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, prozatoarea Mariana Gorczyca, invitația să particip la a doua ediție.
Iar cele câteva zile petrecute acolo mi-au rămas în memorie colorate, intense, pline de bună dispoziție, de întâlniri culturale interesante.
La ora aceasta, în România, cele mai vii evenimente literare sunt festivalurile din orașele din țară, la Cluj și la Iași, la Sighișoara, Alba Iulia și Timișoara. Ele aduc un profit de imagine orașului, dar și un profit economic, prin deschiderea turistică a localităților, înscriindu-se între evenimentele actualităților europene. Festivalurile își dobândesc cota prin calitatea participanților și a publicului, dar mai ales prin talentul organizatorului de a construi un corp armonios, o colectivitate antrenată să performeze împreună. Și aici talentul și ingeniozitatea Marianei Gorczyca mi se par de neegalat: energia și capacitatea ei de a rccrea acest organism viu în fiecare an, de a construi o tradiție într-o țară așezată mereu sub semnul provizoratului, de a gândi din timp cum să prinzi inefabila viață literară în fotografia colorată a unui an.
În afara cărților sale, nu există un dar mai prețios pe care un scriitor îl poate face literaturii și orașului său decât un festival asemeni Turnirului scriitorilor, căruia îi doresc o viață la fel de lungă precum istoria orașului.

Gabriela Adameșteanu
Stockholm, 15 martie 2016